Sari la conținut
De cuvinteDicționar al limbii române

Sacrul

parte de vorbire:
substantiv

Definiții

  1. Sensul 1: Sacrul este ceea ce este considerat sfânt, inviolabil și separat de profan, având o valoare spirituală, religioasă sau simbolică deosebită. El poate include ființe, locuri, obiecte, ritualuri, timpuri sau principii cărora li se acordă respect și venerație. Opusul sacrului este profanul, adică ceea ce aparține vieții obișnuite, cotidiene. Cartea lui Rudolf Otto, Das Heilige („Sacrul” sau „Ideea de sacru”), publicată în 1917, este una dintre lucrările fundamentale ale fenomenologiei religiei. Otto încearcă să identifice nucleul experienței religioase, dincolo de doctrine, ritualuri și formulări teologice. El susține că sacrul nu se reduce la moralitate sau la ideea de „bine”: are și o dimensiune afectivă, misterioasă și greu de exprimat rațional. Pentru a desemna această dimensiune, Otto folosește termenul „numinos”, derivat din latinescul numen, „divinitate” sau „prezență divină”. Numinosul este experiența unei realități percepute ca „cu totul altceva” (ganz Andere): transcendentă, independentă de om și imposibil de redus la categorii obișnuite precum frumosul, moralul sau raționalul. Otto nu consideră că sacrul poate fi definit complet printr-o formulă logică. El poate fi mai degrabă recunoscut prin trăire și descris prin efectele sale asupra conștiinței. De aceea, definiția lui este una fenomenologică: descrie ceea ce simte omul atunci când se confruntă cu numinosul.

Etimologie

Termenul „sacru” provine din latinescul sacer, sacra, sacrum, care însemna „consacrat unei divinități”, „sfânt” sau „care nu poate fi atins fără respect”. În latină, sacer desemna ceea ce era separat de lumea obișnuită și dedicat zeilor. De aici s-a format sensul actual al cuvântului: ceva sfânt, consacrat, inviolabil sau legat de divinitate. Din aceeași familie etimologică provin și: sacral – referitor la sacru; sacrificiu – inițial, un act prin care ceva era făcut sacru; consacrare – dedicarea solemnă a unui lucru sau a unei persoane unei divinități ori unei misiuni; sacrilegiu – profanarea sau încălcarea a ceva sacru. Așadar, ideea centrală din originea cuvântului este separarea de profan și dedicarea unei realități unei sfere superioare, divine.

Distribuie

Actualizat: 5 oct. 2026

Caută alt cuvânt