prezbiter

Etimologie

Cuvântul prezbiter provine, prin filieră bisericească, din grecescul vechi πρεσβύτερος (presbýteros), cu sensul inițial de „mai în vârstă”, „bătrân” sau „senior”. Este forma comparativă asociată cu πρέσβυς (présbys), „bătrân”. În greaca Noului Testament, presbyteros nu desemna inițial exclusiv un preot. Putea însemna: o persoană mai în vârstă; un „bătrân” sau conducător al comunității iudaice; un conducător al comunității creștine; ulterior, un slujitor hirotonit, adică un preot în anumite tradiții. În română, prezbiter a intrat probabil prin neogreacă (presbytos), cu influență franceză, presbytère, potrivit indicațiilor lexicografice românești. Forma este atestată în vechi texte românești, inclusiv în Noul Testament de la Bălgrad din 1648. Au existat și variante precum prezviter, presbiter, presviter, prejbiter și prizviter. Un detaliu interesant este că termenul românesc preot și englezescul priest au aceeași origine îndepărtată: grecescul presbyteros, trecut prin latinul presbyter și apoi prin evoluții fonetice medievale. Astfel, „prezbiter” este forma savantă, apropiată de original, iar „preot” este urma populară și evoluată fonetic a aceluiași cuvânt. În uzul românesc actual, prezbiter este un termen mai ales teologic sau istoric și poate însemna „preot”, dar sensul exact diferă între confesiuni. DOOM 3 recomandă forma prezbiter, cu pluralul prezbiteri.