abjurare
- parte de vorbire:
- substantiv fem.
Definiții
Sensul 1: Abjurare înseamnă renunțarea sau retractarea solemnă și publică a unei credințe, opinii ori doctrine pe care cineva o susținuse anterior. Un exemplu celebru este abjurarea lui Galileo Galilei, rostită public la 22 iunie 1633, după ce Inchiziția l-a găsit „vehement suspect de erezie” pentru susținerea ideii că Pământul se mișcă și nu se află în centrul lumii. A fost obligat să renunțe formal la aceste opinii. În formularea consemnată, Galileo a spus: „Abjur, blestem și detest erorile și ereziile [sistemului copernican]…”. Povestea că ar fi murmurat apoi „Și totuși se mișcă” nu este susținută de dovezi contemporane.
- Exemplu: „A fost silit să abjure credința” înseamnă că a fost constrâns să renunțe public la acea credință.
Etimologie
„Abjurare” este format din verbul abjura și sufixul -re, care formează un substantiv de acțiune. Abjura vine din latinescul abjurare: ab- („departe”, „renunțare”) + jurare („a jura”). Sensul originar era „a renunța prin jurământ” sau „a retracta solemn”.
Distribuie
Actualizat: 11 oct. 2026